Înotul este o activitate străveche, pe care oamenii o practică de când apa şi oamenii au văzut lumina zilei. Încă din timpul Egiptului Antic s-au păstrat picturi care înfăţişează personaje care înoată. Desigur, pe atunci, înotul era esenţial pentru supravieţuire.Dacă ne transpunem puţin mai departe, în Grecia, vom descoperi că înotul a fost considerat unul dintre cele mai importante materii şcolare. Încă de la începutul civilizaţiei umane, înotul a jucat un rol important pentru om.
Începuturile înotului de competiţie
Anglia este ţara în care înotul se dezvoltă nu numai ca sport de agrement, dar şi ca sport competiţional. Competiţiile de înot au început să aibă loc încă din anul 1837 în bazinele create artificial în Londra.
Clubul Naţional de Înot din Anglia a început apoi să organizeze competiţii care au devenit rapid foarte populare.
Primul bazin interior din istorie a luat fiinţă în anul 1862, din nou în Anglia. La scurt timp, au început să ia fiinţă şi alte bazine, formându-se o altă organizaţie de înot, Asociaţia de Înot pentru Amatori a Marii Britanii, din care făceau parte peste 300 de cluburi.
Principalele stiluri de înot aplicate la competiţii au fost brasul şi înotul pe o parte, care fusese pe atunci recent descoperit.
Participarea la Jocurile Olimpice
Înotul, ca sport olimpic, a văzut lumina zilei în anul 1896 şi a fost o disciplină exclusiv masculină. Pe atunci, a fost stabilită numai disciplina „înot” şi distanţa de înot. Fiecare a înotat în stilul său, aşa cum ştia.
Bineînţeles, acest lucru nu putea funcţiona aşa mereu. S-a constatat că diferite stiluri de înot sunt mai rapide, ceea ce era nedrept. De aceea a avut loc separarea lor. Astfel au apărut disciplinele individuale de înot precum brasul, craulul, fluturele şi stilul liber.
Femeile au participat pentru prima dată la competiţiile de înot abia în anul 1912, la Jocurile Olimpice de la Stockholm.
În anii 1960, Jocurile au fost îmbogăţite şi cu alte discipline, înotul încadrându-se astfel printre sporturile la care s-au obţinut cele mai multe medalii.