Secția de șah a reușit în cei 12 ani de când face parte din această familie frumoasă , rezultate extraordinare pe plan național ( peste 100 de medalii) și internațional.
Sub îndrumarea maestrului Federației Internaționale de Șah Toma Andreica Alin artizanii acestor performanțe sunt următorii sportivi:Morar Maria Magdalena, Dordai Daniel Ovidiu, Zubac Mihai, Mureșan Cristian Nicolae, Rus Călin, Ștefan Ionuț, Apahidean Ioan, Bobocea Laurențiu Vlad, Chioran Andrei Ovidiu, Bencze Noemi, Luchian Diana, Bira Andrada Paraschiva, Ferențiu Raul Florin,Ferențiu Mara Ioana , Mihălcescu Alexandru, Chiorescu Vlad, Gavriș Alexandru, Boeru Darius, Boeru Dragoș Matei.
Cireașa de pe tort sunt cele 3 medalii obținute la Campionatele Europene de sportivii Țălu Mircea( 1 medalie de Argint) și Horvat Dan Sebastian (2 medalii de Bronz). Mai mult Mircea Țălu obține titlul de Maestru FIDE și titlul de maestru al sportului la doar 17 ani.
Ce este șahul?
Șahul este denumit și sportul minții. El se practică în 195 de țări și are cel puțin 600 de milioane de jucători legitimați. Este foarte accesibil. Ai nevoie doar de o tablă, piese de joc și să ai cunoștințe despre regulile jocului.
El se poate practica aproape la orice vârstă. De la vărsta de 4 ani până la adânci bătrâneți.
Cum jucăm?
Avem o tablă în formă de pătrat cu 64 de pătrățele înauntru: 32 de pătrățele albe și 32 de pătrățele negre. Fiecare dintre jucători are la început 16 piese (albe sau negre): 1 rege, 1 regină, 2 turnuri, 2 nebuni, 2 cai și 8 pioni.
Scopul jocului este sa atacăm regele advers și el să nu poată scăpa de atac. Atunci spunem că este șah mat.
Cum mutăm piesele noastre și capturăm piesele adverse?
TURNUL mută drept pe linie sau coloană, câte pătrățele vrea , cu condiția să aibă cale liberă. Dacă întâlnește în calea lui o piesă a adversarului o poate captura, ocupându-i locul. Dacă în calea lui întălnește o piesă proprie, maxim poate muta până lângă această piesă.
CALULmută în formă de L . Este singura piesă care poate sări peste alte piese. El poate să facă mișcarea dacă pătrățelul este gol sau este ocupat de o piesă adversă pe care o și capturează ocupându-i locul. Dacă patrățelul este ocupat de o piesăm proprie calul nu poate muta acolo.
NEBUNULmută drept pe diagonală câte pătrățele vrea , cu condiția să aibă cale liberă. Dacă întâlnește în calea lui o piesă a adversarului o poate captura , ocupându-i locul. Dacă în calea lui întălnește o piesă proprie , maxim poate muta până lângă această piesă.
REGINAmută drept pe linie , coloană sau diagonală, câte pătrățele vrea , cu condiția să aibă cale liberă. Dacă întâlnește în calea lui o piesă a adversarului o poate captura, ocupându-i locul. Dacă în calea lui întălnește o piesă proprie, maxim poate muta până lângă această piesă.
REGELEmută un pătrățel în orice direcție, cu condiția ca acel pătrățel să nu fie controlat de o piesă adversă. Elpoate captura o piesă adversă dacă aceea piesă se află la un pătrățel distanță de regele nostru și nu este apărat de nimeni. Regele nu se poate captura! Între cei doi regi va fi obligatoriu un pătrățel distanță tot timpul.
PIONUL mută doar un pătrățel înainte. În mod excepțional el are voie să mute din poziția inițială și două pătrățele.El este singura piesă care captureză altfel decât mută. Nu are voie să mute înapoi. Captureză in față pe diagonală un pătrățel. Când ajunge pe ultima linie a tablei pionul se transformă în regină, turn, cal sau nebun.
Reguli de joc:
1. Partida de șah se joacă într-un interval de timp. Se folosesc ceasuri speciale care cronometrează timpul consumat pentru gândirea mutărilor. Dacă partida se joacă in 10 minute este Șah Blitz, dacă partida se joacă in 60 minute este Șah Rapid,dacă partida se joacă peste 60 minute este Șah Clasic.
2. Depășirea timpului de gândire duce la pierderea partidei.
3. Piesa atinsă trebuie mutată dacă atingerea a fost voluntară cu scopul de a face o mutare .
4. Partida se poate termina remiză dacă cei doi jucători cad de acord cu acest rezultat.
Dacă la un moment dat un jucător nu mai poate muta nici o piesă, jocul s-a blocat și partida este declarată remiză. Această poziție se numește pat.